Sesiuni de formare în cadrul proiectului OPeRA
octombrie - noiembrie 2024
OPeRA – Organizare, Performanță și Resurse în cercetarea de Arhitectură – a fost un proiect finanțat prin programul FFCSU 2024, care a propus organizarea unor sesiuni de formare în domeniul sistemelor de cercetare și management al cunoașterii, al tehnicilor de investigare și organizare a cunoștințelor folosind mijloace tradiționale sau asistate de noi tehnologii și metode cum sunt sistemele din categoria PKM (Personal Knowledge Management).
22 octombrie 2024
„Orizont și manifestare”
Sesiunea introductivă, desfășurată marți, 22 octombrie 2024 în BiblioHub, sub titlul „orizont și manifestare”, a trasat repere teoretice și a oferit viziuni ale investigației și creației pentru cercetarea de arhitectură și urbanism din UAUIM.
Au participat studenți, doctoranzi și cadre didactice, toți cei interesați de tematica propusă.
Mai multe informații se găsesc pe pagina sesiunii.
4 noiembrie 2024
„comori ascunse -căutare”
A doua sesiune de formare, desfășurată luni, 4 noiembrie 2024, a propus redescoperirea modelelor de investigare și creație științifică folosind hârtia și instrumentele de lucru tradiționale.
Au participat studenți, doctoranzi și cadre didactice, arhitecți sau cercetători din alte domenii, viitori doctoranzi și alții.
Mai multe informații se găsesc pe pagina sesiunii.
11 noiembrie 2024
exopterikon
cunoaștere - aripi extinse
A treia sesiune, desfășurată online, prin Zoom, luni, 11 noiembrie 2024, a propus abordarea modelelor de investigare și creație științifică asistate digital, inclusiv de inteligența artificială.
Au participat, din nou, studenți, doctoranzi, cadre didactice, cercetători din alte domenii și viitori doctoranzi.
Mai multe informații se găsesc pe pagina sesiunii.
18 noiembrie 2024
Relaționalitate în raționalitate
A patra sesiune, desfășurată luni, 18 noiembrie 2024, a propus prezentarea unor metode și modele de conectare a cunoașterii la context.
Au participat și de această dată studenți, doctoranzi, cadre didactice, arhitecți și viitori doctoranzi.
Mai multe informații se găsesc pe pagina sesiunii.
23 noiembrie 2024
AI în cercetare
A cincea și ultima sesiune de formare, desfășurată online sâmbătă,
23 noiembrie 2024, sub titlul „Tehnici avansate de asistență bazată pe AI în cercetarea științifică”, a prezentat unele platforme și metode de utilizare a inteligenței artificiale pentru susținerea procesului de cercetare și creație științifică academică.
Au participat studenți, doctoranzi, cadre didactice, arhitecți, sau cercetători din alte domenii și viitori doctoranzi.
Mai multe informații se găsesc pe pagina sesiunii.
