Ne sunt contemporane o serie onorabilă de muzee, să le numim asa, monografice. Un bun exemplu este cel a lui Fernand Leger. Dar, într-un caz ca acesta, intervine implicit, voinţa post mortem, a muzeuografiatului. Ea se exprimă, de la faţade, la spaţiile interioare, cu o coerenţă egală cu sine, ca întreaga operă a artistului în cauză.

Este cel puţin riscant să pronosticăm azi profilul optim a unui muzeu al artei contemporane şi arhitecturii adăpostitoare. Deoarece problemele punerii operei în spaţiu, a iluminării ei adecvate – dar în primul rând – al raportului esenţial exterior –interior se multiplică, şi ele, în pas cu vitezele contemporane.

Voi propune citirea imaginii unui vis: e vorba de proiectul templului de la Indorre, în care Brâncuşi imaginase un imens ou orizontal, având la polul activ, trei păsări măiastre. Era probabil visul geniului despre punerea gândirii sale într-un spaţiu sacral-muzeal.